Piastri: „Am tot ce îmi trebuie pentru a câștiga campionatul mondial”
2025-01-06Oscar Piastri a ridicat ștacheta înalt în ultimii doi ani, iar anul acesta vrea să o ridice și mai sus. Australianul nu se mulțumește cu un rol secundar și vrea să adune titlul mondial individual pe lângă cel de constructor!
În primul său sezon, a terminat pe locul 9, iar în al doilea a ajuns pe locul 4, iar anul acesta, în mod declarat și nedeclarat, va viza titlul mondial individual:
„Cred că pot deveni un competitor serios în lupta pentru campionatul mondial din 2025. Sunt conștient că mai am multe de îmbunătățit și de învățat, dar acum am ajuns în punctul în care sunt zile când sunt echipat cu toate instrumentele necesare pentru a câștiga. Trebuie doar să reușesc să pun totul cap la cap. Mulți au spus că mi-a lipsit echilibrul, dar doar echilibrul nu te face eficient, ai nevoie și de viteză brută și de o bună gestionare a pneurilor. Eu văd că trebuie să progresez în calificări, să îmi structurez mai bine tururile.
De multe ori mi-am îngreunat singur munca, terminând cu câteva poziții în spatele locului disponibil... Acum am ajuns în punctul în care trebuie doar să pun totul cap la cap. Acum concurăm în top, aici se vede mult mai bine dacă nu faci ceva bine, dar simt că am tot ce îmi trebuie pentru a câștiga titlul mondial.” - a declarat cu încredere Oscar Piastri.